E-LEARNING

Software educațional dezvoltat la comandă

Dezvoltăm la comandă aplicații multimedia interactive pentru învățarea asistată de calculator

Trăim în plină eră digitală, în care tehnologiile IT&C și-au făcut prezența în toate domeniile. Computerul reprezintă una dintre cele mai mari invenții ale noastre, ale oamenilor, însă nu întotdeauna suntem pregătiți pentru a face față ritmului alert și schimbărilor permanente pe care această invenție a produs-o asupra vieților noastre.

Pentru companii, creșterea continuă a expertizei resurselor umane și valorificarea potențialului acestora reprezintă o modalitate sigură prin care își pot menține și spori eficiența și competitivitatea pe piață. În același timp, însă, formarea continuă a personalului precum și managementul cunoștințelor reprezintă o provocare permanentă.

Pentru instituțiile de învățământ și organizațiile implicate în formarea continuă, globalizarea și dinamica pieței muncii impun găsirea de modalități noi prin care procesul de învățare clasic să fie îmbunătățit și adaptat contextului contemporan, iar beneficiarii serviciilor educaționale să performeze.

Cum te poate ajuta ALTFACTOR?

SOLUȚII DE E-LEARNING

·

Dezvoltăm soluţii din domeniul e-Learning bazate pe tehnologii moderne, pe metode didactice eficiente, pe interactivitate și atractivitate.

Nucleul activității îl reprezintă realizarea de materiale de studiu interactive, în format multimedia, pentru programe de e-Learning.

O BOGATĂ EXPERIENȚĂ

·

Avem o bogată experiență în proiectarea pedagogică specifică aplicațiilor multimedia, în grafică pentru software educațional, în dezvoltare multimedia și webdesign.

Ca atare, găsirea unei soluții creative, potrivite cu nevoile clienților, reprezintă punctul principal în toate proiectele noastre.

PARTENERIATE

·

Sprijinim demersurile comune, bazate pe parteneriat şi cooperare, capabile să concentreze suficiente energii încât să permită atingerea unor obiective ambiţioase.

Participarea în parteneriate pentru accesarea fondurilor europene este un obiectiv principal.

Misiunea noastră este aceea de a ajuta oamenii să învețe mai bine, folosind toate avantajele oferite atât de tehnologiile multimedia, cât și de metodele de învățare aferente acestora.

Marius Ivanov

Manager & Co-Owner, ALTFACTOR

E-LEARNING PENTRU INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI FORMARE CONTINUĂ

Convertim materialele de curs din format clasic în format multimedia interactiv, obținând astfel multiple avantaje:

  • Aplicații pentru studiu mai atractive, mai moderne și mai eficiente;
  • Creșterea oportunitățillor de accesare prin adaptarea conținutului la utilizarea multi-device;
  • Folosirea mai bună a unor strategii variate de învățare, precum MOOC și flipped-classroom;
  • Conținut educațional personalizat și adaptat curriculei fiecărei instituții de învățământ.

SOFTWARE EDUCAŢIONAL PENTRU COMPANII ŞI INSTITUŢII PUBLICE

Oferim software educaţional care motivează și implică activ cursanții în procesul de învățare și, în plus:

  • Permite o instruire eficientă, pentru un număr oricât de mare de cursanţi, la un preţ foarte avantajos;
  • Asigură libertatea învăţării în ritm propriu, favorizând studierea la locul de muncă, la domiciliu sau în călătorii;
  • Măreşte aplicarea în practică a cunoştinţelor deoarece utilizează simulări, studii de caz, jocuri de rol şi contexte din activitatea reală.

MATERIALE DIGITALE INTERACTIVE PENTRU INFORMARE ȘI PROMOVARE

  • Materiale multimedia de prezentare şi informare;
  • Cataloage interactive de produse şi servicii;
  • Simulări animate sau interactive (prezentare de produs, simulare de proces, simulări procedurale);
  • Aplicaţii multimedia pentru turism, muzee;
  • Job Aids ce îmbină în mod interactiv textul, imaginile, animaţiile şi simulările.

Angajament / Adaptabilitate / Parteneriat

Angajament

Ne dedicăm eforturile realizării de produse de cât mai bună calitate, care să răspundă cel mai bine exigenţelor fiecăruia dintre clienţii noştri. Resursele echipei noastre sunt orientate către identificarea de soluţii pentru nevoile clientului, indiferent de complexitatea acestora.

Adaptabilitate

Promovăm un model de lucru flexibil, bazat pe orientarea către client. Ne adaptăm cerinţelor specifice ale beneficiarului, astfel încât produsele noastre să vină în întâmpinarea necesităţilor sale. Nu oferim reţete de succes, ci soluţii croite pe măsura exigenţelor clientului.

Parteneriat

Promovăm un model de lucru care are la bază colaborarea şi parteneriatul. Susţinem demersurile comune şi am construit relaţii solide cu parteneri prestigioşi. Deschiderea către colaborare este o coordonată a activităţii noastre şi ne propunem să continuăm pe această linie.

Domeniile noastre de activitate

Soft educaţional la comandă

Materiale educaționale captivante, atractive și utile, concepute la comandă exclusiv pentru specificațiile clientului:

• Cursuri sau mini-cursuri multimedia interactive;
• Video-tutoriale;
• Manuale sau cărți multimedia interactive;
• Jocuri educaționale sau aplicații educaționale tip joc;
• Pagini web cu caracter instrucțional sau informativ.

Outsourcing în e-Learning

Dacă activezi în domeniul producției de conținut pentru e-Learning, noi suntem partenerul care îți poate oferi experiență, încredere, profesionalism și un foarte bun raport între preț și calitate. Servicii de outsourcing:

• Proiectare instrucțională pentru software educațional destinat adulților sau copiilor;
• Grafică de layout sau de conținut pentru aplicații educaționale;
• Outsourcing pentru cursuri digitale în HTML5 sau Adobe FLASH;
• Testare de produse educaționale.

Conversie tehnologică şi cosmetizare

Multe companii şi instituţii de învăţământ şi de formare continuă se bazează pe materiale şi programe de studiu învechite, în timp ce e-Learning-ul a devenit o alternativă importantă pentru menţinerea la zi a competenţelor cheie.

Conversia (sau îmbunătăţirea) tehnologică realizată de noi constă în analizarea conţinutului educaţional aflat într-un format învechit (Adobe Flash, Powerpoint) şi reconstrucţia acestuia în formatele moderne (Html5+CSS3+Javascript, Responsive Design, Mobile Ready). Este implicită şi o reproiectare a parametrilor de utilizabilitate (elementele de layout şi de navigare) şi chiar o redefinire a elementelor vizuale (cosmetizare).

Proiecte de referință

  • Technological Conversion ANIMV
    Technological Conversion for „Mihai Viteazul” National Intelligence Academy
  • Educational software for special educational needs children CES
    Educational software for children with special educational needs
  • Government SGG
    Interactive Multimedia Courses for General Secretariat of the Government

Ani de experiență

Proiecte de e-Learning

Module educaţionale multimedia

Clienţi mulţumiţi

Gata cu materialele de curs plictisitoare și ineficiente!

 

Cursurile multimedia interactive reprezintă ceea ce ştim să facem cel mai bine. Şi asta deoarece considerăm că e-Learning-ul nu ar trebui să fie o risipă de bani şi de energie, ci o ocazie de a oferi celui instruit o experienţă educaţională motivantă, utilă şi memorabilă.

Credem cu tărie că un software educațional de succes este acela care:

  1. Îl face pe cursant nu doar să știe, ci să și folosească informația dată.
  2. Sporeşte motivația (dorința) utilizatorului  de a învăța.
  3. Creează o experiență instrucțională semnificativă și memorabilă, care să se transforme cât mai ușor în performanță la locul de muncă.
Află acum detalii suplimentare despre preţuri şi modalitatea de lucru.

Am lucrat în parteneriat cu multiple companii şi instituţii pentru care am satisfăcut nevoi foarte diverse din domeniul e-Learning, de la software educaţional pentru copii, la simulări tehnice pentru instruirea adulților.

Folosim tehnologii variate şi avem soluţii pentru bugete diverse, aşa că nu ezita să ne contactezi.