
Oare chiar avem nevoie de e-Learning?
Nevoia de e-Learning a fost deja identificată și argumentată de mulți experți în domeniu, atât de formatori, profesori, cât și de furnizori de cursuri interactive. Articolul de față nu își propune să le identifice din nou sau să pretindă că le descoperă acum, ci să menționeze acele nevoi care s-au evidențiat în munca noastră în această zonă. Am venit în întâmpinarea nevoii de formare prin e-Learning în următoarele situații:
- Cursanți aflați în zone geografice diverse, cu resurse limitate de a călători. Ocupați cu munca, familia sau cu angajamente care nu le permit deplasarea, cursanții au beneficiat de un produs care le-a permis participarea activă în propriul ritm și în cadrul propriului program.
- Cursanți aflați în situația de a nu putea participa la sesiuni publice date fiind diferențele culturale sau religioase.
- Cursanți în număr foarte mare, aspect care ar fi ridicat semnificativ cheltuielile de instruire.
- Cursanți cu un anumit grad de dizabilitate.
Reușește e-Learning-ul să dezvolte toate cele trei tipuri principale de abilități, pe cele cognitive, interpersonale și psihomotorii? Acesta este o întrebare legitimă, care se ridică adesea în discuțiile despre rolul sau importanța cursurilor de tip e-Learning. S-a demonstrat în multe rânduri că primele două din cele amintite mai sus pot fi dezvoltate sau conturate prin e-Learning. Și anume:
Abilități cognitive:
- cunoașterea și comprehensiunea – prin înțelegerea conceptelor științifice;
- proceduri – prin respectarea instrucțiunilor;
- rezolvarea de probleme – prin parcurgerea de scenarii.
Abilități interpersonale:
- ascultarea activă;
- prezentarea,
- negocierea;
- jocul de rol cu feedback imediat (direcționat spre schimbarea unor comportamente sau atitudini);
- depășirea unor limitări (cum ar fi timiditatea).
Abilitățile psihomotorii – argument folosit spre discreditarea e-Learning-ului.
Pe cât de adevărat este că nici un program artificial nu poate reda realitatea în totalitate, pe atât de valid este faptul că anumite situații din realitate nu pot constitui situații de învățare fără riscuri mari. Să luăm exemplul simulărilor accidentelor de circulație, simulărilor pentru obținerea permisului auto, simulărilor unor calamități, simulărilor situațiilor de război.
Concluzie Domeniul e-Learning nu este ideal pentru toate scopurile și nici pentru toate nevoile de învățare. Se pare că nu se va înlocui niciodată (sau nu prea curând) sala de clasă în instruire. Și poate nici nu trebuie. Însă pentru zonele în care învățământul tradițional nu mai poate răspunde nevoilor cursanților din prezent, pentru cursanții înșiși, care s-au transformat radical față de acum un deceniu, și pentru nenumărate alte motive, e-Learning-ul rămâne și va fi o unealtă extrem de eficientă. De aceea, suntem mândri să facem parte din acest proces de a sprijini învățarea în moduri relevante pentru vremurile pe care le trăim. Iar rezultatele? Le exprimă deja clienții noștri. Și mai credem că le vor conștientiza cei care vor beneficia de eficiența produselor noastre și de moștenirea pe care o lăsăm în urmă.