
Testele în e-Learning și învățarea
Termenul „test” și-a pierdut conotația negativă pe care o avea cu puțin timp în urmă. E foarte probabil că puțini mai fac legătura între test și foaia albă amenințătoare care trebuia umplută și înmânată profesorului-paznic din învățământul tradițional.
Întrebările de tip „quiz” sunt o parte esențială în e-Learning. Ele reprezintă un bun instrument de a analiza procesul de învățare. La fel de esențial însă este și modul în care aceste întrebări sunt formulate.
Iată câteva bune practici de a crea întrebări de tip „quiz”. Sunt practici pe care le folosim în munca noastră de mai bine de un deceniu.
Întrebarea trebuie să vizeze obiectivul operațional. Nu invers. Un conținut e-Learning de calitate începe cu enunțarea obiectivelor operaționale, cel puțin, în practica noastră, acest lucru este de căpătâi. Așadar, testele vor oglindi aceste obiective și în nici un caz nu vor fi modificate astfel încât să se potrivească cu eventualele întrebări.
Întrebarea sau testul trebuie formulate clar. Ambiguitatea care se strecoară adesea într-o întrebare duce la întârzierea sau lipsa răspunsului. Claritatea este esențială. Tot la acest punct, menționăm că dificultatea unei întrebări trebuie să vizeze conținutul, nu să fie dată de exprimarea cuvintelor care o formează.
Întrebarea trebuie să vizeze conținutul esențial. Cursantul nu are nevoie de teste de tip trivia, ci de conținut relevant pentru învățarea sa.
Întrebarea complexă trebuie însoțită de exemple. Pentru claritate, la întrebările complexe, ilustrațiile sau exemplele sunt de ajutor. Atenție la tendința de a strecura indicii care pot da răspunsul sau care pot reduce din dificultatea întrebării.
O regulă pe care o implementăm în procesul nostru de dezvoltare e-Learning este testarea testelor. Pentru a ne asigura că întreg cursul, și prin urmare și testele sunt corecte și au sens, testăm funcționalitatea dar și coerența produselor noastre.